vineri, 23 decembrie 2011

Scurt manual de manipulare pedelistă

Pentru prima dată după 1989, legile electorale au fost adoptate fără consultarea opoziției. Se știe foarte bine că, în democrațiile consolidate, legislația privind organizarea alegerilor este considerată a avea un nivel de importanță ridicat, asemănător legislației constituționale. Prin urmare, este nevoie ca o largă majoritate să fie de acord cu forma finală a legilor. Or, nu numai că opoziția nu a fost consultată, dar legile au fost modificate prin asumarea răspunderii Guvernului, așadar prin ignorarea Parlamentului ca for de dezbatere și adoptare legislativă.
Prin această ”comasare”, actuala guvernare PD-L – UNPR – UDMR dorește să reducă la minimum importanța votului democratic și să crească la maximum rolul electoral al administrației, în mod special al administrației locale. Guvernanții pleacă de la premisa că proprii primari, al căror statut a fost consolidat, în ultimii ani, prin fondurile grase primite de la guvern, vor câștiga alegerile, organizate de această dată într-un singur tur, și, în plus, vor contribui la obținerea unui număr mare de mandate de parlamentari. Altfel spus, nu contează procentul din sondaje, căci voturile vor fi ghidate în funcție de puterea primarilor, a baronilor locali. În acest fel, Parlamentul va deveni o anexă a administrației locale.
Pentru a câștiga alegerile, puterea utilizează tot felul de trucuri:
1. amânarea alegerilor, despre care am vorbit;
2. organizarea alegerilor într-un singur tur, pentru a evita coalizări ale adversarilor în turul al doilea;
3. organizarea alegerilor într-o zi de iarnă, fapt care descurajează participarea la vot;
posibil, organizarea alegerilor într-o zi lucrătoare;
4. aglomerarea buletinelor de vot. Vor fi șase buletine de vot, lucru care are, potențial, mai multe efecte procedurale nedorite: încurcă alegătorul, mai ales pe acela cu o cultură politică limitată, ceea ce va conduce la mărirea procentului de voturi anulate; scade numărul celor care pot vota într-un interval determinat de timp, așadar scade prezența la urne.
5. dacă, invocând lipsa fondurilor, Guvernul va decide să cumpere cerneală proastă și să comande cabine de vot puține, numărul voturilor anulate va crește, iar prezența la urne va scădea.
Adăugați, la toate acestea:
6. generarea de partide care să ”fure” voturile opoziției;
7. formarea de organizații politice cu nume asemănător cu acela al USL (USP, Uniunea Social Progresistă), prin care alegătorul să fie confuzionat;
8. creșterea numerică artificială a populației prin manipularea datelor oferite de ultimul referendum național;
9. utilizarea nepermisă a datelor personale ale alegătorilor, în special a codului numeric personal;
10. introducerea votului prin corespondență;
11. manipularea votului prin ambasade;
12. interzicerea votului în altă localitate decât cea de rezidență (probabilă);
13. mita electorală masivă pentru neprezentarea la urne sau pentru un vot favorabil actualei puteri;
14. șantajul personalului din administrație pentru a vota cu puterea;
Etc. etc. Nebănuite sunt încă multe metode prin care PD-L și UNPR vor să înșele electoratul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu