miercuri, 14 decembrie 2011

Suportați, suportați, suportați!

Puterea s-a lăudat că România este una dintre primele țări care au adoptat măsuri concrete împotriva crizei economice. Este vorba, după cum știm, despre tăierea cu 25% a salariilor, mărirea TVA-ului (căci tăierea pensiilor s-a dovedit a fi o măsură neconstituțională), reducerea drastică a numărului angajaților în sectorul bugetar, blocarea posturilor în același sector etc. etc.. Cred că am uitat că, în 2009, banii împrumutați de la FMI au fost cheltuiți pentru salarii și pensii, în așa fel încât Traian Băsescu să mai poată câștiga un mandat de președinte. Abia după alegerile prezidențiale, abia după ce PD-L și-a instalat toată clientela în administrație și a pus mâna pe resursele bugetare, devenind sigur că nimeni nu-i mai poate lua puterea, abia atunci au fost luate măsuri. Întârzierea este de cel puțin un an. Totuși, puterea are dreptate pe jumătate: România este prima țară europeană care a tăiat masiv veniturile cetățenilor. Cealaltă jumătate a adevărului este exprimată plastic de președintele Erste Bank, Andreas Terichl. Acesta a declarat recent că ”măsurile de austeritate luate de România au fost "brutale", de neimaginat în ţări din Vest, precum Germania sau Franţa”. Altfel spus, este posibil ca România să fie și ultima țară care să adopte astfel de măsuri.
În aceste condiții, n-ar trebui să ne mai mire că Guvernul își permite să angajeze România pentru a finanța problemele cu cash-ul ale altor țări europene, așa s-a făcut la deja faimosul Consiliu European din 8-9 decembrie. Nu ar trebui să ne mire dacă mâine ni s-ar spune că românii trebuie să suporte o nouă reducere a salariilor pentru a putea plăti o parte din datoriile Greciei sau ale Italiei. Aceasta în condițiile în care România, conform declarațiilor lui Traian Băsescu, are de îndată nevoie, pentru rostogolirea datoriilor, de aproximativ 16 miliarde de euro. Nu ar trebui să ne mire dacă, în curând, România va rămâne fără nici o resursă naturală neprivatizată, fără nici o întreprindere neprivatizată, dar și fără prea multe bănci străine, de la care să se poată împrumuta. N-ar trebui să ne mire dacă, în curând, cetățenii acestei țări vor trebui să-și dea și haina de pe ei pentru ca puterea să aibă în continuare o relație bună cu FMI și Uniunea Europeană!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu